Discuțiile recente din spațiul public privind prelungirea funcționării centralelor pe cărbune sub motivul securității energetice reflectă capacitatea administrativă limitată a României de a gestiona înlocuirea acestor centrale cu alternative moderne, de a asigura reconversia profesională a angajaților și de a atrage fonduri europene destinate acestor investiții, precum și lipsa unui plan coerent de tranziție către surse sustenabile de energie.
În anul 2025, securitatea energetică nu mai poate fi evaluată exclusiv prin prisma capacităților existente de generare sau a rezervelor de combustibili fosili. Securitatea energetică nu se rezumă la cât de multă energie putem produce în mod convențional, ci depinde și de cât de repede și de eficient putem adapta infrastructura la noile realități tehnologice, climatice și economice. Stabilitatea sistemului energetic depinde tot mai mult de flexibilitate, diversificare, interconectare, integrarea surselor regenerabile și capacitatea de a gestiona în timp real variațiile de producție și consum.
În acest context, autoritățile trebuie să conștientizeze că menținerea producției pe cărbune devine din ce în ce mai dificilă, că invocarea securității energetice ca argument este în mare parte înșelătoare, și că în zonele miniere efectele asupra sănătății publice sunt semnificative. Nu în ultimul rând, este necesară asumarea unui calendar realist care să asigure predictibilitate și să permită României menținerea obiectivului de închidere completă a centralelor pe cărbune, tratând cu responsabilitate resursa uman din acest sector.
Realitatea economică: centralele pe cărbune sunt ineficiente, subvenționate, falimentare
Într-o perioadă de incertitudine geopolitică, presiuni economice și evenimente meteorologice extreme tot mai frecvente, sloganul menținerii nedefinite a centralelor energetice pe cărbune din rațiuni de securitate energetică ignoră un fapt fundamental: cărbunele reprezintă o sursă de energie ineficientă și poluantă, cu costuri socio-economice și climatice pe care nu ni le mai putem permite. Menținerea în funcțiune a acestor centrale frânează procesul decarbonizării și tranziția sistemului energetic către sustenabilitate, reziliență și echitate, menținând și un cost ridicat al energiei.
Contrar percepției răspândite, centralele pe cărbune nu mai oferă de ani buni un avantaj competitiv real. În România, costurile ridicate de operare, la care se adaugă obligația achiziționării de certificate de emisii de CO2, întreținerea unor echipamente complet învechite și pierderile structurale le fac profund nerentabile. Companii precum Complexul Energetic Oltenia (CEO) supraviețuiesc doar datorită subvențiilor de stat și fondurilor europene de tranziție. CEO se confruntă cu mari dificultăți financiare încă din 2014, atât în ceea ce privește operarea cât și plata certificatelor de emisii de CO2, pentru care au avut loc injecții masive de lichidități din fonduri publice – de exemplu, un împrumut de salvare de €251 milioane în 2020, urmat de €241 milioane în 2021 pentru achiziția certificatelor de emisii de CO2 din 2020,
€535 milioane în 2022 pentru perioada 2021-2022 și €57 milioane euro în 2025.
Alexandru Ciocan, EPG Senior Researcher
Alexandru Ciocan joined the EPG team at the end of 2023 as a Senior Researcher within the Energy Systems Department. He brings nearly a decade of experience in hydrogen-based technologies, renewable energy sources, and lithium-ion batteries. Between 2012 and 2021, he held various research positions at the National R&D Institute for Cryogenic and Isotopic Technologies – ICSI Râmnicu Vâlcea.
Alexandru has also been actively involved in energy policy. From 2021 to 2023, he served as Senior Advisor in the Energy Policy and Green Deal Department within the Romanian Ministry of Energy, contributing to the development of national strategic documents.
Since 2017 he holds a PhD in Engineering Sciences, awarded jointly in 2017 by IMT Atlantique (France) and the University Politehnica of Bucharest.
Contact: alexandru.ciocan@epg-thinktank.org