Peisajul global actual este caracterizat de vulnerabilități structurale profunde, fragmentare economică și tensiuni geopolitice în creștere, așa cum o demonstrează recentele crize energetice. În 2026, se preconizează o scădere a volumului schimburilor comerciale, urmată de o redresare lentă, reflectând o tendință generală de impunere a tarifelor protecționiste și de ajustare a lanțurilor de aprovizionare. Tranziția energetică va trebui adaptată la noua ordine mondială. Capacitatea României de a-și pune în aplicare tranziția energetică depinde de reziliența lanțurilor de aprovizionare, în special în ceea ce privește tehnologiile cu emisii reduse de carbon.
Uniunea Europeană își menține obiectivele climatice ambițioase, deși accentul s-a mutat de la decarbonizare la securitatea energetică și competitivitatea industrială. Noile strategii ale UE, precum Planul industrial al Pactului verde (Green Deal Industrial Plan), Regulamentul privind industria cu emisii nete zero (Net-Zero Industry Act), Legea privind accelerarea industrială (Industrial Accelerator Act) și Legea privind materiile prime critice (Critical Raw Materials Act), reflectă această nouă abordare, în care îndeplinirea obiectivelor energetice este privită prin prisma menținerii unui avantaj competitiv față de puteri globale precum China și SUA. Schimbarea este vizibilă și în România, întrucât sursele domestice de energie, în special energia nucleară și gazul natural, sunt considerate active strategice pentru securitatea energetică în perioadele de crize geopolitice.
Prezenta cartografiere a politicilor identifică oportunități de dezvoltare pentru industriile ecologice pe care România le poate valorifica. Avantajul comparativ al României în ceea ce privește exporturile cu emisii reduse de carbon indică oportunități în domeniile electronicii, dispozitivelor de măsurare de precizie și utilajelor. Experiența de zeci de ani în sectorul energiei nucleare și creșterea industriei IT pot fi valorificate prin exportul de servicii. Poziționarea geografică a țării ar putea deveni avantajoasă în contextul reconstrucției Ucrainei, precum și în fața unei posibile relocări a producției, în sprijinul producției ecologice europene.
Pe de altă parte, România rămâne expusă șocurilor externe și disfuncționalităților sistemice interne. Deși importurile provin în principal din interiorul UE, importurile critice pentru tranziția energetică depind de furnizori din afara Uniunii, fiind vulnerabile la perturbări ale politicii comerciale. Infrastructura de rețea învechită și suprasolicitată generează incertitudine cu privire la costurile și fiabilitatea viitoare ale energiei. Rețelele și infrastructura critică sunt expuse la impactul tot mai intens al schimbărilor climatice. Forța de muncă viitoare este incertă din cauza „exodului de creiere” și a decalajului tot mai mare între competențele necesare angajatorilor și oferta din forța de muncă. În cele din urmă, România continuă să se confrunte cu instabilitate instituțională, întrucât capacitatea administrativă redusă, ajustările guvernamentale și legislația imprevizibilă continuă să submineze încrederea investitorilor și să limiteze capacitatea de absorbție a fondurilor UE.
Recomandări:
- Promovarea strategică a specializării industriale prin valorificarea exporturilor cu avantaj comparativ în producția de tehnologii cu emisii reduse de carbon.
- Adaptarea capitalului uman la nevoile unei economii cu emisii nete zero prin programe educaționale dedicate, precum și prin mecanisme axate pe recalificare și menținerea forței de muncă.
- Reducerea costurilor tranziției energetice prin planificarea integrată a infrastructurii, pentru a asigura alocarea eficientă a fondurilor.
- Elaborarea de politici de tranziție care să abordeze în mod explicit problemele legate de distribuție și sărăcia energetică, pentru a menține și a spori sprijinul public.
Citește publicația integrală în limba engleză aici.