În ultimii ani, producătorii români de oțel s-au confruntat cu provocări semnificative, similare celor resimțite de majoritatea industriilor din Uniunea Europene (UE), cum ar fi: creșterea prețurilor la energie, concurența sporită din afara UE și cererea fluctuantă – toate acestea exercitând o presiune imensă asupra operațiunilor și competitivității industriei.
România este una dintre puținele țări din Europa Centrală și de Est care mai are producție primară de oțel, iar aceasta contribuie semnificativ la economia națională și la menținerea locurilor de muncă.
Competitivitatea industriei siderurgice este amenințată de prețurile ridicate și volatile ale energiei, incertitudinea privind disponibilitatea hidrogenului și a fierului vechi, capacitatea limitată de obținere a finanțării, precum și lipsa unei piețe și a cererii pentru oțelul verde.
Pe termen lung, menținerea competitivității necesită în mod inevitabil o tranziție de la producția convențională de oțel la cea cu emisii reduse de carbon, ceea ce presupune energie verde la prețuri accesibile, transformarea proceselor de producție și investiții substanțiale.
Cu un potențial semnificativ în domeniul energiei regenerabile, un sector auto important și dezvoltarea în plină expansiune a infrastructurii, România este bine poziționată pentru a susține tranziția către o industrie siderurgică competitivă cu emisii reduse de carbon.
Cu toate acestea, România se confruntă cu blocaje la nivel de politici publice și de reglementare, ceea ce duce la subutilizarea fondurilor UE, prețuri ridicate ale energiei și incertitudine în investiții, din cauza întârzierilor în planificarea națională a infrastructurii pentru hidrogen și a lanțurilor de aprovizionare cu fier vechi de înaltă calitate.
În contextul unei presiuni majore de a concura într-o lume cu emisii reduse de carbon, precum și al impulsului politic generat de Clean Industrial Deal și viitorului Plan de Acțiune pentru Oțel și Metale, România trebuie să implementeze cât mai curând acțiuni concrete esențiale pentru a-și menține industria siderurgică.
Aceste măsuri includ, printre altele, extinderea rapidă a producției de energie regenerabilă, dezvoltarea infrastructurii pentru hidrogen, clasificarea fierului vechi drept resursă critică, absorbția proactivă și eficientă a fondurilor europene, crearea unor noi instrumente de finanțare și reducere a riscurilor, atragerea investițiilor private, precum și crearea unor piețe solide pentru oțelul verde în sectoarele construcțiilor, industriei auto și construcțiilor navale.
Citiți întreg studiul (ENG) redactat de Mara Bălașa și Sabina Strîmbovschi AICI.