Invitație de participare — Servicii de proiectare (DALI)
„Renovarea energetică, consolidarea și modernizarea Sălii de concerte – atelier de producție artistică din cadrul Școlii de muzică din municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș”
29 Iunie 2026 – ANUNȚ
Calendarul procedurii se actualizează după cum urmează:
Despre proiect
Proiectul REDESIGN, finanțat de Inițiativa europeană privind clima (EUKI), este implementat de Energy Policy Group (EPG) împreună cu Eneffect (Bulgaria) și REA-N (Croația). Proiectul urmărește eliminarea treptată a clădirilor publice cu cele mai slabe performanțe energetice și îmbunătățirea continuă a fondului construit la nivel național, oferind autorităților locale instrumente de planificare a renovării: planuri de renovare locale și pașapoarte de renovare a clădirilor publice.
În cadrul proiectului a fost elaborat Planul local de renovare al municipiului Sighetu Marmației, prin care au fost identificate clădirile publice cu cele mai slabe performanțe energetice. Pentru trei dintre acestea au fost elaborate pașapoarte de renovare, instrumente care stabilesc traiectoria optimă de renovare în etape succesive, în vederea atingerii standardului nZEB (clădiri cu consum de energie aproape zero). Pentru una dintre aceste clădiri urmează a fi elaborată Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), care face obiectul prezentei achiziții.
Obiectul achiziției
Asociația Energy Policy Group inițiază o procedură de achiziție pentru servicii de proiectare, faza DALI, pentru renovarea energetică, consolidarea și modernizarea Sălii de concerte – atelier de producție artistică din cadrul Școlii de muzică din municipiul Sighetu Marmația. Serviciile sunt descrise în Tema de proiectare și în Nota conceptuală, care fac parte integrantă din documentația de atribuire.
Coduri CPV
Valoare estimată
Durata serviciilor de proiectare
Criteriul de atribuire
Condiții de participare (pe scurt)
Declarație pe propria răspundere privind lipsa conflictului de interese și a litigiilor relevante, precum și capacitatea tehnică și profesională — ofertantul trebuie să dispună de personalul de specialitate necesar elaborării documentației, conform Temei de proiectare.
Calendarul procedurii
Condiții de participare (pe scurt)
Oferta se transmite în format electronic (documente semnate și scanate, în format PDF), prin e-mail, la adresele aura.oancea@epg-thinktank.org și claudia.tufisi@epg-thinktank.org, cu menționarea denumirii procedurii în titlul mesajului.
Documentație și contact
Pachetul complet (Invitația de participare, Tema de proiectare, Nota conceptuală și formularele obligatorii) este disponibil pentru descărcare directă:
Persoane de contact: Aura Oancea, Claudia Tufiși
Asociația Energy Policy Group, str. Icoanei nr. 93, sector 2, București · www.epg-thinktank.org
