În luna noiembrie 2021, România a introdus schema de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale prin Ordonanța de Urgență (OUG) 118/2021, pentru a sprijini consumatorii în sezonul rece 2021-2022. Măsura a fost adoptată la aproximativ un an după liberalizarea completă a pieței de energie electrică (1 ianuarie 2021) și gaze naturale (1 iulie 2020), ca urmare a creșterii prețurilor post-liberalizare, a impactului crizei Covid-19 și a conflictului din Ucraina.
Ulterior, schema a fost prelungită în mod repetat pentru a proteja consumatorii, în special cei vulnerabili, de efectele creșterii prețurilor energiei în întreaga Uniune Europeană. Schema a avut rolul de a tempera șocurile din piața de energie cauzate de războiul din Ucraina, cu consecințe în ceea ce privește inflația, puterea de cumpărare a populației, cererea agregată și creșterea economică.
La mai bine de trei ani de la introducerea schemei, începutul anului 2025 a fost marcat de o incertitudine privind prelungirea acesteia. Incertitudinea era determinată de faptul că termenul de aplicare era prevăzut să expire în luna martie. În februarie 2025, Guvernul României a adoptat OUG 6/2025, care prevede extinderea perioadei de plafonare a prețurilor pentru energia electrică cu încă trei luni, până la finalul lunii iunie 2025 și pentru gaze naturale cu un an, până la finalul lunii martie 2026.
Conform notei de fundamentare a OUG, autoritățile justifică prelungirea prin contextul geopolitic din Ucraina, temperaturile scăzute de la mijlocul lunii februarie și sprijinul acordat de România Republicii Moldova după sistarea tranzitului de gaze prin Ucraina. Totuși, se poate aprecia că argumentele prezentate sunt insuficiente și necesită o fundamentare mai solidă pentru a susține în mod convingător poziția exprimată. Deși temperaturile au fost scăzute în luna februarie, România a avut o toamnă târzie și o primă jumătate de iarnă cu temperaturi mult mai ridicate decât media obișnuită a perioadei. Astfel, golirea stocurilor de gaze naturale nu poate fi explicată doar prin temperaturile scăzute din februarie, ci și printr-o problemă de gestionare, iar acest aspect este automat transpus în noile facturi. Un alt motiv invocat de autorități a fost sărăcia energetică, cu referire la raportul Băncii Mondiale din 2024.
Această publicație oferă o analiză succintă menită să evidențieze potențialul impact determinat de eliminarea schemei de plafonare a prețurilor la energie asupra consumatorilor casnici. Documentul propune o serie de măsuri imediate pe care autoritățile le-ar putea lua în considerare pentru a atenua impactul asupra facturilor consumatorilor casnici. EPG va publica ulterior o analiză dedicată problemelor structurale care influențează prețurile energiei. Noua publicație va include o componentă extinsă privind sectorul industrial, în continuarea celei prezente, vizând recomandări de politici publice pe termen mediu și lung.
Alexandru Ciocan, EPG Senior Researcher
Alexandru Ciocan become a member of the EPG team at the end of 2023 and started working as a Senior researcher in the Energy System Programme. Previous he has working extensively for almost 10 years in the field of hydrogen-based technologies, renewable energies sources and lithium-ion batteries. Between 2012 and 2021 he held various research positions at the National R&D Institute for Cryogenic and Isotopic Technologies – ICSI Rm. Valcea.
Nevertheless, Alexandru gained experience in the energy policy, following his contribution to the national strategic documents from the position of Senior Advisor within the Energy Policy and Green Deal Department into the Ministry of Energy of Romania between 2021 – 2023.
Since 2017 Alexandru holds a PhD in engineering sciences from the IMT Atlantique as well as the University Politehnica of Bucharest.
Industria Uniunii Europe (UE) se află într-un moment de răscruce și va trece printr-un proces de transformare profundă, astfel încât să își mențină competitivitatea pe termen lung. Pentru Europa Centrală și de Est (ECE), urgența acestei transformări este amplificată de importanța economică și strategică a industriei grele, precum și de potențialul acesteia de a deveni un hub pentru producția industrială curată. Printre varietatea de instrumente menite să sprijine transformarea industrială, crearea de piețe pentru produsele industriale curate reprezintă un mecanism esențial care poate îmbunătăți predictibilitatea cererii pentru astfel de produse și întări justificarea economică în vederea realizării tranziției către o producție industrială cu emisii reduse de carbon. Achizițiile Publice Ecologice (APE) ar putea fi un instrument crucial în acest sens, unde statul, autoritățile naționale și locale pot deveni primii mari achizitori de produse industriale curate – în special oțel și ciment – care sunt utilizate pe scară largă în proiectele de construcții publice și ale căror transformare sustenabilă necesită sprijin financiar și o predictibilitate a veniturilor. Având în vedere că multe țări din ECE investesc masiv în infrastructura publică (drumuri, căi ferate, poduri, etc.) și se preconizează o creștere a stocului de clădiri publice, APE pot contribui în mod semnificativ la stimularea producției interne de oțel și ciment curat – două dintre cele mai poluante industrii– contribuind atât la poziționarea statelor ECE ca furnizori importanți în lanțurilor valorice industriale, cât și la reducerea amprentei de carbon a sectoarelor de construcții aflate în expansiune.
După o perioadă de dezindustrializare rapidă începând cu anii 1990, regiunea ECE produce în prezent mai puțin de o cincime din producția UE de oțel și aproximativ o treime din producția de ciment. Totodată, este un consumator important al acestor produse industriale, contribuind cu aproape o treime din consumul de oțel și ciment al UE în 2023. Aceste cifre sunt susținute de un sector al construcțiilor în ECE în plină expansiune, o creștere peste medie a investițiilor în infrastructura de transport și utilități, precum și de industria auto – un consumator major de oțel. Anumite state din regiunea ECE sunt importatori semnificativi și în creștere de oțel și ciment: Polonia a importat în 2023 echivalentul a două treimi din consumul intern, în timp ce importurile de ciment în România au înregistrat o creștere de aproape 500% în perioada 2016 – 2023. Această situație subliniază potențialele oportunități de reducere a dependenței de importuri prin stimularea producției interne de oțel și ciment, în mod special odată ce Mecanismul de Ajustare a Carbonului la Frontieră va crea condiții echitabile de concurență pentru industria europeană cu emisii reduse de carbon în competiția cu importurile mai ieftine, poluante și energo-intensive.
Pentru a estima potențialul utilizării APE ca instrument de stimulare a producției industriale curate din ECE, acest studiu oferă o estimare de prim nivel a cantităților de oțel și ciment utilizat în construcțiile publice din cele 12 state ale regiunii ECE (Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Austria, Ungaria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria). În acest sens, studiul utilizează o metodologie adaptată și o combinație de surse de date, astfel încât să fie estimate cantitățile de produse din oțel lungi și plate, precum și de ciment achiziționate de autoritățile publice. De asemenea, au fost calculate potențialele reduceri de emisii ce pot fi obținute prin impunerea unor limite obligatorii ale amprentei de carbon în achizițiile publice și estimează impactul asupra bugetelor naționale alocate achizițiilor publice. Estimăm că în total, consumul anual de oțel și ciment în construcțiile publice, din țările care fac obiectul acestui studiu, este de aproximativ 4,5 milioane de tone și respectiv 15,6 milioane tone. Această cantitate reprezintă echivalentul a 3,1% și 9,5% din consumul total de oțel și ciment din UE. Consumul de oțel este, cel mai probabil, subestimat din cauza ipotezelor prudente privind cantitatea de oțel utilizată în mod obișnuit în construcțiile europene.
Impunerea unor praguri de emisii aproape zero în construcțiile publice din ECE ar contribui la reduceri estimate de emisii de 9,9 milioane tone de CO2 anual în țările analizate, ceea ce echivalează cu 616 milioane de euro în costuri aferente certificatelor de emisii UE (EUA), la prețul actual de 62 de euro per tonă de CO2. Impactul achizițiilor publice de oțel și ciment cu emisii reduse asupra bugetelor publice este dificil de stabilit, din cauza incertitudinilor semnificative legate de prețul premium al producției de oțel și ciment curat. Estimările de prim nivel din acest studiu indică un impact asupra costurilor cuprins între 0,11% (Austria) și 1,35% (România) ca pondere din bugetul total al achizițiilor publice. Acuratețea acestor estimări depinde de variațiile costurilor de producției industrială între țări, determinate de prețurile la inputuri (ex. prețul energiei electrice regenerabile) și de mecanismele de sprijin financiar pentru producătorii industriali (ex. subvențiile).
Piața considerabilă a construcțiilor publice din Europa Centrală și de Est, la care ar putea contribui inclusiv sectorul privat al construcțiilor, industria auto, construcțiile navale și alte sectoare, indică un rol esențial pentru mecanismele de creare a piețelor pentru produsele industriale curate. Pentru a valorifica oportunitățile de lansare a unei piețe pentru oțelul și cimentul curat în Europa Centrală și de Est, factorii de decizie de la nivelul UE și național ar putea lua în considerare câteva recomandări:
Îmbunătățirea monitorizării și colectării datelor privind achizițiile publice, pentru a permite urmărirea cheltuielilor cu materiale de construcții și, în cele din urmă, respectarea criteriilor de mediu și/sau de producție locală.
Dezvoltarea de etichete clare pentru oțelul, cimentul și betonul verde, bazate pe traiectorii ambițioase de decarbonizare și care să depășească referințele existente ale Sistemului UE de Comercializare a Certificatelor de Emisii.
Transformarea APE într-o parte integrantă a altor instrumente de sprijin pentru transformarea industrială, recunoscând rolul important al dezvoltării infrastructurii și finanțării prin Politica de Coeziune, precum și importanța sectoarelor auto și de construcții navale ca surse majore pentru cererea de oțel.
Asigurarea unei capacități instituționale adecvate pentru implementarea robustă a APE, astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea conformității și a monitorizării, evitând în același timp sarcini disproporționate asupra producătorilor industriali (în special asupra IMM-urilor).
Consolidarea cooperării la nivel regional în ECE pentru a conecta mai bine cererea și oferta de oțel și cimentul curat în întreaga regiune, precum și pentru a facilita accesul la inputuri esențiale pentru producția industrială cu emisii reduse de carbon, cum ar fi hidrogenul regenerabil și infrastructura de transport și stocare a CO2.
Citiți întreg raportul (ENG) redactat de Luciana Miu și Sabina Strîmbovschi AICI.
The EU industry is at a crossroads, and will undergo a profound transformation to maintain long-term competitiveness. For Central and Eastern Europe (CEE), the urgency of this transformation is enhanced by the continued economic and strategic importance of heavy industry and the potential to become a hub for clean industrial production. Among a portfolio of tools to support industrial transformation, lead market creation emerges as a key instrument to improve predictability of demand for clean industrial products and solidify the business case for switching to low-carbon industrial production.
Green Public Procurement (GPP) could be a key tool in this sense, making the state and subnational procurement bodies the first big buyers of clean industrial products, particularly steel and cement which are extensively used in public construction and whose low-carbon transformation requires financial support and revenue certainty. With many CEE countries investing heavily in public infrastructure (roads, railways, bridges, and others) and a growing stock of public buildings, GPP could be an essential instrument to trigger the domestic production of clean steel and cement, two of the most emissions-intensive industries, helping to position CEE countries as key suppliers in industrial value chains as well as reduce the footprint of their booming construction sectors.
Following a period of rapid deindustrialisation after 1990, the CEE region currently produces just under one-fifth of the EU’s steel and one-third of its cement. It is an important consumer of these industrial products, contributing nearly one-third of EU consumption in 2023 and one-third to cement consumption. This is accompanied by a rapidly-expanding CEE construction sector, faster-than-average growth in the buildout of transport and utilities infrastructure, and a continued key importance of the automotive industry, a major steel consumer. Certain CEE countries are significant and growing importers of steel and cement: Poland had steel imports equivalent to over two-thirds of its consumption in 2023, while cement imports in Romania saw a nearly 500% increase between 2016 and 2023. This shows potential opportunities for reducing import dependency by enhancing domestic production of steel and cement, particularly once the Carbon Border Adjustment Mechanism provides a level playing field for low-carbon European industry to compete with cheaper, emissions-intensive imports.
To estimate the potential for using GPP to stimulate clean industrial production in CEE, this study provides a first-level estimate of the volume of steel and cement used in public construction in 12 CEE countries (Estonia, Latvia, Lithuania, Poland, Czech Republic, Slovakia, Austria, Hungary, Slovenia, Croatia, Romania, and Bulgaria). It uses a tailored methodology and a combination of data sources to estimate the quantities of flat and long steel products and cement purchased by public authorities, calculate the potential emissions reductions enabled by mandating carbon footprint thresholds in public procurement, and estimate the impact on national budgets for public procurement. We estimate total annual steel and cement consumption by public construction in the study countries to be 4.5 million tonnes (Mt) and 15.6 Mt, respectively. This is equivalent to 3.1% and 9.5% of all steel and cement consumption in the EU, respectively. Steel consumption is likely underestimated due to conservative estimates on the amount of steel typically consumed in European construction.
Mandating near-zero emissions thresholds in CEE public construction results in estimated emissions reductions of 9.9 Mt CO2 annually across study countries, or €616 million in EU allowance (EUA) costs at current prices of €62/tonne CO2. The impact of near-zero steel and cement procurement on public budgets is difficult to ascertain, given the substantial uncertainty around the premium of clean steel and cement production. First-level estimates in our study indicate a cost impact ranging from 0.11% (Austria) to 1.35% (Romania) as a share of the total public procurement budget. The accuracy of these estimates will depend on the variations in industrial production costs across countries, driven by input prices (e.g., renewable electricity prices) and revenue support mechanisms for industrial producers (e.g., subsidies).
The potentially sizable market of CEE public construction, to which private construction, vehicle manufacturing, shipbuilding, and other sectors could contribute additionally, indicates a key role for lead market creation mechanisms. To leverage the opportunities for launching a market for clean steel and cement in CEE, EU and national policymakers may want to consider several recommendations:
Improve monitoring and data collection on public procurement, to allow the tracking of spending on construction materials and eventually compliance with environmental and/or local production criteria.
Develop clear labels for green steel, cement, and concrete, based on ambitious decarbonisation trajectories and going beyond the existing benchmarks of the EU Emissions Trading System.
Make GPP an integral part of other support instruments for industrial transformation, recognising the key role of infrastructure development and funding under the Cohesion Policy, as well as the automotive and shipbuilding sectors as sources of steel demand.
Ensure that institutional capacity is sufficient to implement GPP robustly, guaranteeing sustainability of compliance and monitoring while avoiding disproportionate burdens on industrial producers (particularly SMEs).
Increase regional cooperation across the CEE region to link supply and demand for clean steel and cement across the region, as well as for essential inputs for low-carbon industrial production such as renewable hydrogen and CO2 transport and storage.
This report has been funded by the Bellona Foundation. The views expressed in the report are the sole responsibility of their authors, and do not necessarily represent Bellona’s position.
Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy
Luciana Miu is Head of Clean Economy at Energy Policy Group. She oversees the work of the Clean Economy division, including industrial decarbonisation, building energy efficiency, and climate governance and policy. Luciana also conducts in-depth research and stakeholder engagement primarily in the field of industrial decarbonisation and carbon capture and storage.
Luciana is an expert in industrial decarbonisation and building energy efficiency, with a focus on consumer behavior, systems thinking and policy. She is also trained in renewable energy engineering and a highly skilled communicator with significant experience in stakeholder engagement on sustainability projects. Luciana has extensive experience in data collection and analysis, including conducting nationally representative surveys and statistical analysis and modelling in STATA. She is also well-versed in behavioral frameworks and socio-technical systems approaches to sustainability.
She holds a PhD in energy efficiency from Imperial College London, and an MSc in Sustainable Energy Systems and BSc in Environmental Science from the University of Edinburgh. Her PhD thesis has resulted in 3 publications in peer-reviewed journals, including Energy Policy and Energy Research and Social Science.
Luciana is passionate about youth engagement in the energy transition, and is one of the founders of the European Youth Energy Network, the first network of youth-led, energy-focused organisations in the EU. She is a native speaker of Romanian and English, is fluent in French and has basic knowledge of German and Danish.
Carbon capture, utilisation, and storage (CCUS) is a suite of technologies to capture, transport, and utilise carbon dioxide (CO2) or store it underground. CCUS has emerged internationally as a key technical measure for climate change mitigation, in particular for reducing the amount of CO2 ultimately emitted into the atmosphere by industries such as cement production and oil refining. These industries have much fewer viable options than others to deeply reduce their emissions at the pace needed to stay competitive in a low-carbon world. Capturing a portion of their emissions will therefore be unavoidable to reach net zero.
Despite the urgency of deploying CCUS at a large scale in the European Union (EU), the project pipeline is lagging significantly. As large, complex projects with long lead times, CCUS is fraught with regulatory, financing, and infrastructure challenges–but one lesser-discussed challenge which may prove to be a key bottleneck is social resistance. Particularly for CCUS projects where the CO2 is ultimately stored underground, public concerns over real or merely perceived risks, poorly addressed by institutions or project developers, have sometimes led to the abandonment or severe delay of projects. Given the current turmoil faced by heavy industry and Europe’s ambitious CCUS targets for 2030, understanding the dynamics of public opinion about these technologies is a condition for their success.
This is where we come to the role of narratives. Narratives are essentially “stories” developed around a particular issue, where events unfold as part of a plot, complete with characters, symbols, and dramatic moments. They are universally important elements of human cognition, highly persuasive compared to mere statement of facts, and used on a regular basis to convince an audience (sometimes subtly) to adopt a certain position or opinion. While research is still emerging, there is evidence that narratives around CCUS are evolving as the subject enters the public discussion, including in the media. Besides, given the current very low level of public awareness about CCUS, public opinion is likely to be much more volatile and susceptible to persuasion by strong narratives, even if they are misinformed.
Stories of CCS across Europe
Our research on has found that CCUS narratives vary significantly across countries. A distinct difference emerges between North-Western Europe and South-Eastern Europe (SEE), with many more media articles, institutional statements and emergent stories in the former, and not just dry facts. Indeed, North-Western Europe is much more advanced in deploying CCUS, and the subject has been part of the public debate for longer than in South-Eastern Europe.
This does not mean that CCUS will stay out of the public realm for much longer in SEE. In fact, media reporting on CCUS has increased significantly in recent years, and is shifting from neutral and informative tones, with little original content, to actual narratives portraying heroes, villains, conspiracies, and positions on CCUS. Sensationalism is not absent either: a “dream team” heroically is innovating on CCUS in Greece, while in Romania CCUS would just “bury [the country] in toxins.” While North-Western European media is more sober, it also politicises the topic, for example linking CCUS to “climate offenders” conspiring with the Danish government for tax breaks.
CCUS is still much less talked about than other topics of the clean energy transition, such as renewable energy or electric vehicles, yet European narratives around it are replete with warning signs that social resistance is not negligible. First, institutions shift their narratives depending on the mot du jour of public concern: whereas CCUS stories used to be almost exclusively in the context of climate change, they are now increasingly about economic and job security (i.e., helping industries stay competitive by relieving them of the financial pressure of their CO2 emissions). The issue is that CCUS is expensive, regulation around it is still catching up, and especially in SEE the political commitment around it is nowhere near what it needs to be. If CCUS continues to be portrayed by institutions in a “techno-optimistic” way, promising economic revival but failing to create an enabling environment to deploy it in the first place, this risks a harder fall from grace in terms of public trust when the promised benefits fail to materialise. Denmark is an example of good practice, having implemented regulation, funding, and infrastructure planning at a rapid pace, so that its increasingly confident institutional narratives have real substance.
Second, the media will play a very important role in shaping public opinion, especially in countries where institutions withdraw or waver in response to media criticism. Across all the analysed countries, there was a variation in how likely the media was to create CCUS stories. For example, the Danish media are much more informative and neutral than the Romanian or the Greek media, use more scientific evidence, and are better-anchored due to the relative transparency of government actors on the topic. On the other hand, in countries lacking institutional positioning on CCUS and healthy debate by government actors, the media become the only source of information (and indeed, more trusted than government), and in many cases will create the stories of CCUS that serve its readership expectations, including by politicising the topic and imbuing it with sensationalism. Thus, rather than being seen as a technology with its own set of benefits, costs, and risks, CCUS risks being etched into the public imagination as a villain, a conspiracy, or an outright lie.
What does the future hold?
The future of CCUS in Europe depends on multiple factors, and the stories developing around it are just one piece of the puzzle. However, ignoring the narratives risks missing the opportunity to anticipate public opinion and concerns and engage effectively in transparent debate about the implications of deploying CCUS. The most important first step in this sense is to not withdraw from the debate before it has even started. In countries where CCUS is planned and/or needs to happen, institutional actors must adopt firm and transparent positions based on evidence and acknowledge the magnitude of challenge of keeping industry competitive. The EU can help by communicating expectations on government and project developers for transparency on their policies and plans for CCUS. Otherwise, keeping them secretive to avoid public pushback is likely to become a self-fulfilling prophecy.
There will always be narratives around CCUS. Politicisation will most likely continue as the project pipeline accelerates. However, understanding the current narratives and how they evolve gives a better chance of grounding story telling in facts, and engaging in a comprehensive public debate. This starts with getting the story straight: that CCUS is complex, it takes time and investment and, if properly managed, its benefits can be major. As a technology still seen by some media as alien and useless, CCUS will continue to capture attention. It is though up to those involved in its deployment to ensure that they end up enhancing industrial competitiveness while actually capturing carbon.
This op-ed is partly based on the findings of the article “Capturing attention: media and institutional narratives on carbon capture, utilisation, and storage in three EU countries”, available on Open Research Europe. This article has been written as part of the ConsenCUS project, which received funding from the European Union’s Horizon 2020 research and innovation programme under grant agreement No 101022484 (CarbOn Neutral cluSters through Electricity-based iNnovations in Capture, Utilisation and Storage [101022484]).
The sole responsibility for the content of this publication lies with the authors. It does not necessarily represent the opinion of the European Union.
Luciana Miu, EPG Head of Clean Economy
Luciana Miu is Head of Clean Economy at Energy Policy Group. She oversees the work of the Clean Economy division, including industrial decarbonisation, building energy efficiency, and climate governance and policy. Luciana also conducts in-depth research and stakeholder engagement primarily in the field of industrial decarbonisation and carbon capture and storage.
Luciana is an expert in industrial decarbonisation and building energy efficiency, with a focus on consumer behavior, systems thinking and policy. She is also trained in renewable energy engineering and a highly skilled communicator with significant experience in stakeholder engagement on sustainability projects. Luciana has extensive experience in data collection and analysis, including conducting nationally representative surveys and statistical analysis and modelling in STATA. She is also well-versed in behavioral frameworks and socio-technical systems approaches to sustainability.
She holds a PhD in energy efficiency from Imperial College London, and an MSc in Sustainable Energy Systems and BSc in Environmental Science from the University of Edinburgh. Her PhD thesis has resulted in 3 publications in peer-reviewed journals, including Energy Policy and Energy Research and Social Science.
Luciana is passionate about youth engagement in the energy transition, and is one of the founders of the European Youth Energy Network, the first network of youth-led, energy-focused organisations in the EU. She is a native speaker of Romanian and English, is fluent in French and has basic knowledge of German and Danish.
Foaia de parcurs pentru renovarea Colegiului Național „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, are ca scop prezentarea etapelor necesare pentru transformarea clădirii într-una cu performanță energetică nZEB (nearly Zero Energy Building). Documentul detaliază pașii optimi de renovare, sursele de finanțare aferente fiecărei etape, măsurile de monitorizare și verificare, precum și beneficiile suplimentare rezultate în urma implementării proiectului.
Având în vedere că această clădire a beneficiat deja de lucrări de renovare, studiul pornește de la o analiză a situației actuale, luând în considerare factori precum sursele de energie utilizate și emisiile de gaze cu efect de seră generate de consumul energetic.
Renovarea este planificată pe o perioadă de cinci ani, astfel încât fiecare etapă să contribuie la îmbunătățirea confortului interior și la reducerea consumului de energie.
Fiecare etapă include:
Modul de implementare a măsurilor de renovare;
Detaliile tehnice pentru implementarea fiecărei măsuri;
Estimarea costurilor de investiție și întreținere;
Lista achizițiilor, avizelor și contractelor necesare.
Proiectul OUR-CEE Depășirea Renovărilor Subperformante în Europa Centrală și de Est (Overcoming Underperforming Renovations in Central and Eastern Europe) face parte din Inițiativa Europeană pentru Climă (EUKI) a Ministerului Federal German pentru Afaceri Economice și Acțiune Climatică (BMWK). Opiniile exprimate în acest studiu sunt în întregime responsabilitatea autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Ministerului Federal pentru Afaceri Economice și Acțiune Climatică (BMWK).
OUR-CEE abordează problema renovărilor subperformante ale clădirilor publice și modalitățile de depășire a acesteia. Proiectul se concentrează pe patru țări din Europa Centrală și de Est (CEE), care se confruntă în mod tradițional cu ambiții reduse de renovare și cu o calitate scăzută a fondului construit. Clădirile publice, care ar trebui să fie un exemplu în renovarea aprofundată, au fost supuse lucrărilor de renovare de mulți ani în CEE – însă o proporție semnificativă a acestor renovări nu reușește să genereze economii de energie adecvate.
Foaia de parcurs pentru renovarea Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, are ca scop prezentarea etapelor necesare pentru transformarea clădirii într-una cu performanță energetică nZEB (nearly Zero Energy Building). Documentul detaliază pașii optimi de renovare, sursele de finanțare aferente fiecărei etape, măsurile de monitorizare și verificare, precum și beneficiile suplimentare rezultate în urma implementării proiectului.
Având în vedere că această clădire a beneficiat deja de lucrări de renovare, studiul pornește de la o analiză a situației actuale, luând în considerare factori precum sursele de energie utilizate și emisiile de gaze cu efect de seră generate de consumul energetic.
Renovarea este planificată pe o perioadă de trei ani, astfel încât fiecare etapă să contribuie la îmbunătățirea confortului interior și la reducerea consumului de energie.
Fiecare etapă include:
Modul de implementare a măsurilor de renovare;
Detaliile tehnice pentru implementarea fiecărei măsuri;
Estimarea costurilor de investiție și întreținere;
Lista achizițiilor, avizelor și contractelor necesare.
Proiectul OUR-CEE Depășirea Renovărilor Subperformante în Europa Centrală și de Est (Overcoming Underperforming Renovations in Central and Eastern Europe) face parte din Inițiativa Europeană pentru Climă (EUKI) a Ministerului Federal German pentru Afaceri Economice și Acțiune Climatică (BMWK). Opiniile exprimate în acest studiu sunt în întregime responsabilitatea autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Ministerului Federal pentru Afaceri Economice și Acțiune Climatică (BMWK).
OUR-CEE abordează problema renovărilor subperformante ale clădirilor publice și modalitățile de depășire a acesteia. Proiectul se concentrează pe patru țări din Europa Centrală și de Est (CEE), care se confruntă în mod tradițional cu ambiții reduse de renovare și cu o calitate scăzută a fondului construit. Clădirile publice, care ar trebui să fie un exemplu în renovarea aprofundată, au fost supuse lucrărilor de renovare de mulți ani în CEE – însă o proporție semnificativă a acestor renovări nu reușește să genereze economii de energie adecvate.
Foaia de parcurs pentru renovarea Liceului „Nicolae Bălcescu” din Medgidia, județul Constanța, are ca scop prezentarea etapelor necesare pentru transformarea clădirii într-una cu performanță energetică nZEB (nearly Zero Energy Building). Documentul detaliază pașii optimi de renovare, sursele de finanțare aferente fiecărei etape, măsurile de monitorizare și verificare, precum și beneficiile suplimentare rezultate în urma implementării proiectului.
Având în vedere că această clădire a beneficiat deja de lucrări de renovare, studiul pornește de la o analiză a situației actuale, luând în considerare factori precum sursele de energie utilizate și emisiile de gaze cu efect de seră generate de consumul energetic.
Renovarea este planificată pe o perioadă de cinci ani, astfel încât fiecare etapă să contribuie la îmbunătățirea confortului interior și la reducerea consumului de energie.
Fiecare etapă include:
Modul de implementare a măsurilor de renovare;
Detaliile tehnice pentru implementarea fiecărei măsuri;
Estimarea costurilor de investiție și întreținere;
Lista achizițiilor, avizelor și contractelor necesare.
Proiectul OUR-CEE Depășirea Renovărilor Subperformante în Europa Centrală și de Est (Overcoming Underperforming Renovations in Central and Eastern Europe) face parte din Inițiativa Europeană pentru Climă (EUKI) a Ministerului Federal German pentru Afaceri Economice și Acțiune Climatică (BMWK). Opiniile exprimate în acest studiu sunt în întregime responsabilitatea autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Ministerului Federal pentru Afaceri Economice și Acțiune Climatică (BMWK).
OUR-CEE abordează problema renovărilor subperformante ale clădirilor publice și modalitățile de depășire a acesteia. Proiectul se concentrează pe patru țări din Europa Centrală și de Est (CEE), care se confruntă în mod tradițional cu ambiții reduse de renovare și cu o calitate scăzută a fondului construit. Clădirile publice, care ar trebui să fie un exemplu în renovarea aprofundată, au fost supuse lucrărilor de renovare de mulți ani în CEE – însă o proporție semnificativă a acestor renovări nu reușește să genereze economii de energie adecvate.
Romania has finalised its National Energy and Climate Plan (NECP), setting ambitious targets to support the EU’s 2030 climate goals. Originally due by 30 June 2024, the updated plan was submitted on 16 October 2024. It outlines Romania’s strategy to cut emissions, expand renewable energy, and improve energy efficiency.
Key highlights include a 12.7% reduction in ESR sector emissions, a 62% cut in EU ETS emissions, and a 41% renewable energy share (RES) by 2030. The plan also aims for higher energy efficiency, capping final energy consumption at 22.47 Mtoe (261.3 TWh).
In recent years, Romanian steelmakers have faced the significant challenges felt by all EU industries, grappling with rising energy costs, increased competition from non-EU producers, and fluctuating demand, all of which have put immense pressure on the industry’s operations and competitiveness.
Romania is one of the last remaining countries in Central and Eastern Europe (CEE) with primary steel production, and steelmaking contributes significantly to the national economy and employment.
The competitiveness of the steel industry is at risk due to high and volatile energy prices, uncertainty around future hydrogen and steel scrap availabilities, constrained capacity to secure financing, and the lack of a green steel market.
In the long-term, maintaining competitiveness necessarily implies a transition from conventional to low-carbon steelmaking, requiring affordable low-carbon energy, the transformation of production processes and substantial investments.
With significant renewable energy potential, an important automotive sector, and booming infrastructure development, Romania is well-positioned to advance a transition to competitive low-carbon steel.
However, it suffers from policy and regulatory bottlenecks, leading to underutilisation of EU funding, high energy prices, and low investment certainty due to lagging national planning for hydrogen infrastructure and supply chains for high-quality steel scrap.
In the context of major pressure to compete in a low-carbon world, as well as the policy push of the Clean Industrial Deal and forthcoming Steel and Metals Action Plan, Romania must urgently implement key concrete actions to maintain its steel industry.
These include ramping up renewable electricity deployment, developing hydrogen infrastructure, labelling steel scrap as a critical resource, proactively absorbing and efficiently disbursing EU funding, setting up novel funding and derisking instruments and leveraging private funding, and creating robust lead markets in the construction, automotive, and shipbuilding sectors.
Mara Bălașa, EPG Associate
Mara is an Associate within the Clean Economy programme of the EPG. With a background in economics and political science (BSc University of Warwick), applied economic analysis, and data analysis (MSc Stockholm School of Economics), she is currently researching the green transition with a focus on industrial policy. Mara has been a PhD Fellow at the Center for Statecraft and Strategic Communication, Stockholm School of Economics, since 2022. During her master’s degree, she was the recipient of the UniCredit Foundation Masterscholarship for top students.
Previously, Mara was a market operations analyst at the European Central Bank and a research executive in public affairs in Brussels, focusing on energy and transport. She has also briefly worked in public administration at the Ministry of Economy in Romania and at the Permanent Representation of Romania to the European Union.
Sabina works as a Senior Researcher in industrial decarbonisation within the Clean Economy Programme of EPG.
She holds a PhD in Political Science (International Relations) from the National University of Political Studies and Public Administration (SNSPA, Bucharest).
Before joining EPG, Sabina worked for one of the largest business support organizations in Romania, where she coordinated the activities of the European and international organizations office.
Over the last few years, she has been involved in two volunteer organizations. She served as an affiliated expert and board member at one of the most important think-tanks on European Affairs in Romania – the Center of European Expertise (Europuls). She is also a member of Future Energy Leaders Romania – the youth program of the Romanian National Committee of the World Energy Council.
În ultimii ani, producătorii români de oțel s-au confruntat cu provocări semnificative, similare celor resimțite de majoritatea industriilor din Uniunea Europene (UE), cum ar fi: creșterea prețurilor la energie, concurența sporită din afara UE și cererea fluctuantă – toate acestea exercitând o presiune imensă asupra operațiunilor și competitivității industriei.
România este una dintre puținele țări din Europa Centrală și de Est care mai are producție primară de oțel, iar aceasta contribuie semnificativ la economia națională și la menținerea locurilor de muncă.
Competitivitatea industriei siderurgice este amenințată de prețurile ridicate și volatile ale energiei, incertitudinea privind disponibilitatea hidrogenului și a fierului vechi, capacitatea limitată de obținere a finanțării, precum și lipsa unei piețe și a cererii pentru oțelul verde.
Pe termen lung, menținerea competitivității necesită în mod inevitabil o tranziție de la producția convențională de oțel la cea cu emisii reduse de carbon, ceea ce presupune energie verde la prețuri accesibile, transformarea proceselor de producție și investiții substanțiale.
Cu un potențial semnificativ în domeniul energiei regenerabile, un sector auto important și dezvoltarea în plină expansiune a infrastructurii, România este bine poziționată pentru a susține tranziția către o industrie siderurgică competitivă cu emisii reduse de carbon.
Cu toate acestea, România se confruntă cu blocaje la nivel de politici publice și de reglementare, ceea ce duce la subutilizarea fondurilor UE, prețuri ridicate ale energiei și incertitudine în investiții, din cauza întârzierilor în planificarea națională a infrastructurii pentru hidrogen și a lanțurilor de aprovizionare cu fier vechi de înaltă calitate.
În contextul unei presiuni majore de a concura într-o lume cu emisii reduse de carbon, precum și al impulsului politic generat de Clean Industrial Deal și viitorului Plan de Acțiune pentru Oțel și Metale, România trebuie să implementeze cât mai curând acțiuni concrete esențiale pentru a-și menține industria siderurgică.
Aceste măsuri includ, printre altele, extinderea rapidă a producției de energie regenerabilă, dezvoltarea infrastructurii pentru hidrogen, clasificarea fierului vechi drept resursă critică, absorbția proactivă și eficientă a fondurilor europene, crearea unor noi instrumente de finanțare și reducere a riscurilor, atragerea investițiilor private, precum și crearea unor piețe solide pentru oțelul verde în sectoarele construcțiilor, industriei auto și construcțiilor navale.
Citiți întreg studiul (ENG) redactat de Mara Bălașa și Sabina Strîmbovschi AICI.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site. Dacă veți continua să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.AcceptRefuz
